Pivotul dentar

Pivotul dentar este un dispozitiv protetic ce se utilizează pentru înlocuirea țesutului dentar distrus, adică în cazurile dinților instabili, fracturați sau cariați. Acesta va fi poziționat la rădăcina dintelui, urmând ulterior să fie acoperit de o coroană dentară.

Componentele unui pivot dentar:

  • Partea radiculară a pivotului - această componentă se fixează în canalul radicular corect tratat endodontic al dintelui care trebuie reconstruit. Ca regulă generală lungimea sa nu trebuie să depășească o treime din lungimea canalului radicular. Grosimea se stabilește în funcție de rădăcina dintelui.
  • Partea coronară a pivotului - reprezintă o continuare a componentei radiculare.  Coroana este un element fix, care imită aspectul dintelui natural și care poate fi confecționată din mai multe tipuri de materiale. Dimensiunile și forma unei coroane dentare diferă în funcție de poziția dintelui și de caracteristicile pacientului.

Când este indicat tratamentul cu pivotul dentar?

Printre situațiile în care este necesar un pivot se numără :

  • fragilitatea pereților unei coroane dentare (în cazul dinților plombați).
  • deteriorarea avansată a coroanei dintelui, în special din cauza cariilor netratate.

Dacă rădăcina dintelui este intactă, pivotul dentar poate preveni multiple complicații asociate cu pierderea dinților. Mai mult decât atât, pivotul dentar va ajuta la recăpătarea aspectului normal al danturii.

Atenție! Înainte de realizarea reconstrucției corono-radiculare cu pivot dentar, dintele trebuie pregătit, adică supus unui tratament endodontic și obturat pe canal.

Care este durata de viață a pivotului dentar?

Când vorbim de rezistența unui pivot amintim mereu modul de realizare al tratamentului și de igiena dentară a pacientului. În cazurile în care cele de mai sus sunt respectate, pivotul dentar va rezista fără probleme pentru toată viața. Dar e esențial să nu existe spații libere în canalului dintelui prin care să poată pătrunde bacterile. Indicat este să faceți vizite regulate la cabinet, pentru a vă asigura că totul este în regulă.

Contraindicații:

  • când  dintele nu este tratat endodontic sau are tratamente de canal și obturații radiculare incorecte sau care au dezvoltat complicații.
  • atunci când dintele are o mobilitate pronunțată și osul este rezorbit.
  • dintele este fracturat sub nivelul gingiei, el nu va mai putea susține pivotul dentar.
  • sunt evidențiate inflamații gingivale semnificative sau abcese dentare

Avantajele pivotului dentar:

  • oferă un aspect fiziologic normal;
  • ajută la conservarea dinților;
  • costuri reduse, în comparație cu implantul dentar
  • constituie o bună alternativă la extracția dinților.

Doare?

Nici tratamentul de canal și nici cel de reconstrucție corono-radiculară cu pivot nu sunt dureroase, deoarece sunt efectuate sub anestezie locală profundă. Totuși, local se poate observa o ușoară sensibilitate, care tinde să se amelioreze în decurs de câteva zile.

Implant VS pivot

Aceste 2 noțiuni trezesc de multe ori confuzii în rândurile pacienților.

Alegem să folosim pivot în cazul în care rădăcina dintelui nu este afectată. Tratamentul cu implant poate fi efectuat chiar și în cazul în care rădăcina dintelui este deteriorată.

Atașarea este și ea diferită. În timp ce pivotul este plasat în rădăcina dintelui, implantul dentar este plasat intraosos (în maxilar și mandibulă), urmând să ia locul rădăcinii dintelui.

Dacă dorești să afli mai multe despre pivotul dentar nu ezita să stabilești o programare la DentalCare Sîrbu, noi vom avea grijă de sănătatea zâmbetului și a dinților tăi.