Program:
Luni - Vineri
10:00 - 18:30
Sâmbătă:
9:00 - 17:00
Duminică:
închis
0740 765 262
0376 509 458
Am o urgență
Extracții, măsea de minte, rezecție apicală, sinus lift și adiție osoasă, cu prețurile scrise mai jos.
Pe scurt: La DentalCare Sîrbu, intervențiile de chirurgie dentară le fac Dr. Sîrbu Mihai, medic specialist în chirurgie dento-alveolară și tehnician dentar, și Dr. Balea Sorina-Maria, medic specialist în chirurgie dento-alveolară. Extracția unui dinte permanent costă între 250 și 450 lei, în funcție de dinte, scoaterea chirurgicală a unui molar de minte inclus (odontectomia) costă 700 lei, rezecția apicală 400 lei, iar sinus lift-ul intern 1.200 lei. În majoritatea cazurilor se lucrează cu anestezie locală, iar cei mai mulți pacienți spun că simt doar presiune, nu durere. Intervenția se face după o consultație (100 lei) și, când e nevoie, o tomografie CBCT făcută în clinică (420 lei), plătite separat. Înainte să începi primești planul de tratament cu prețul final în scris, valabil 6 luni.








Foarte mulțumit Nu a fost prima mea vizită și nici ultima Medici pregătiți, echipament de ultimă generație, echipă faină Recomand pentru toate procedurile în special pentru cele complexe






Am avut o experiență foarte bună alături de doamna doctor Balea Sorina, unde mi-am pus două implanturi dentare. Am apreciat profesionalismul, atenția și grija acordată pe tot parcursul procedurii. M-am simțit în siguranță și pe mâini foarte bune. Recomand cu drag pentru seriozitate, răbdare și atenția deosebită față de pacient!






O experiență foarte plăcută la Clinica Dental Care Sîrbu! 🦷 Personalul este foarte profesionist, amabil și atent la nevoile pacientului. Totul este foarte bine organizat, iar atmosfera din clinică este plăcută și relaxantă. Am apreciat în mod deosebit profesionalismul, răbdarea și atenția acordată fiecărui detaliu. Recomand cu toată încrederea Clinica Dental Care Sîrbu tuturor celor care își doresc servicii stomatologice de calitate și un personal deosebit!






Dragă domnule doctor, Va multumesc din suflet pentru rabdarea si grija pe care mi-ati oferit-o. Nu doar ca mi-ati redat zambetul, dar mi-ati alungat si teama de tratamentele stomatologice.(12 implanturi intr-o sedinta🙏) Vă sunt recunoscatoare si va doresc cat mai multi pacienti care sa va aprecieze munca.






Recomand cu încredere această clinică, rezultatele obținute au fost peste așteptările mele. Tot prin recomandare am găsit această clinică. Domnul Dr Mihai Sîrbu s-a ocupat de lucrare, a dat dovadă de profesionalism ieșit din comun, are un Staff foarte bine pregătit care ajunge cu siguranță la nivelul cerințelor dumneavoastră. Vă mulțumesc domnule Dr Mihai Sîrbu! Mulțumesc DentalCare Sîrbu!






Cea mai bună Clinică din Cluj Napoca! Doctor Sîrbu…. Om de calitate superioară! Recomand cu încredere această Clinică! DENTALCARE SÎRBU!






Un cabinet extraordinar cu medici foarte experimentati si profesionisti.Personalul de asemenea foarte amabil si flexibil.






Recomand din tot sufletul acest cabinet! Este, fără exagerare, cel mai tare cabinet de stomatologie la care am fost vreodată. Toată echipa este extraordinară — oameni calzi, profesioniști și foarte atenți cu pacienții. Doctorii dentiști sunt minunați, explică totul cu răbdare și te fac să te simți în siguranță de la primul pas în cabinet. Datorită lor mi-am depășit frica de dentist, lucru pe care nu credeam că o să îl spun vreodată. Atmosfera este foarte plăcută, iar grija față de pacienți se vede în fiecare detaliu. Mulțumesc întregii echipe pentru experiența minunată! Recomand cu cea mai mare încredere!






O clinică dentară foarte profesionistă, atât pentru tratamente, cât și pentru proceduri estetice și chirurgicale. Am avut parte de tratamente dentare fără să simt deloc durere pe parcursul procedurilor, ceea ce mi-a oferit mult confort și încredere. Cu siguranță voi reveni și pe viitor pentru controale și alte tratamente, deoarece am încredere în această clinică. Membrii echipei sunt foarte politicoși, profesioniști și îți explică pas cu pas fiecare procedură, astfel încât să te simți în siguranță și bine informat.






Deosebita atenție pentru bunăstarea pacientului. Echipa medicala în frunte cu dr.Sirbu, extrem de profesională și super preparata.






Recomand clinica DentalCare Sirbu pentru lucrarea pe care mi o făcut o pe împlânte dentare, mulțumesc in special domnului doctor Sirbu Mihai






Merg de mai bine de 3 ani la domnul doctor Sârbu și de fiecare data sunt impresionat de profesionalismul și munca dansului. O clinică foarte bine dotată pe care o recomand cu plăcere.






Mi-au explicat situația și opțiunile posibile. Totul ca la carte. Fără grabă. Fără stres. Servicii excelente !






Doamna doctor ortodont Arina este un medic excepțional, explică totul foarte frumos și răspunde la orice întrebare. Timpul petrecut în cabinet este scurt, datorită profesionalismului dânsei. O recomand💛






Foarte curat, personalul extrem de atent la detalii si de treaba. Aici am scapat de frica de mers la dentist! 🫶 chiar merg cu mare drag, recomand din suflet!






Recomand cu toată încrederea. Am avut de făcut extracții ale molarilor de minte , de care îmi era foarte frică din cauza durerii. Vreau să spun ca totul a fost impecabil și nu am simțit nici o durere . Medicul a explicat toată procedura cu răbdare și calm! Recomand!






Recomand cu toată increderea. Aparatura de ultima generatia, doctori profesionisti, cabinet modern, curat E ce trebuie! 100% Recommend! They have high end equipment and professional doctors. The cabinet is very welcoming, modern and ultra clean. Big thumbs up 👍






Am venit la la Dental Care la recomandarea unui prieten și am rămas uimit cat de simplu și nedureros poate să fie orice ședință. Și Mihai după părerea mea umilă pe lângă ca e Profi e și empatic și știe cum să explice astfel încât să înțelegi toți cat mai bine. Recomand oricărei persoană mai ales dacă aveți frica de doctori aici e locul unde ești ajutat în privința asta, prin simplul fapt ca ce spune aia se și întâmplă.






Recomand această clinică din tot sufletul! Am fost la mai mulți dentiști din Cluj, însă aici serviciile sunt ireproșabile, de la fetele drăguțe care te întâmpină la recepție până la profesionalismul doctorilor. Domnul doctor Sîrbu este cu adevărat un exemplu și îți inspiră toată încrederea. 5 stele poate nici nu sunt de ajuns pentru DentalCare Sîrbu!






Multumesc clinicii DentalCare Sirbu pt ca mi-au redat zambetul pe buze. Am avut o lucrare complexa cu obturatii, tratamente si coroane pe 6 dinti. A iesit minunat multumesc. Multumesc echipei Dr Balea Sorina-Maria Dr Borz Alexandru Sebastian Dr Pescaru Paul






Pentru prima dată merg cu drag la dentist!! Mulțumesc echipei DentalCare Sîrbu pentru profesionalism!! 10*






La clinica domnului dr. Sirbu, am simțit că sunt pe mâini bune încă din prima clipă. O echipă minunată, formată din oameni cu o măiestrie rară și un suflet uriaș. Punctuali, atenți la fiecare detaliu și dedicați în tot ceea ce fac. Tratamentele, chiar și cele complexe, cu implanturi , sunt realizate cu o precizie impecabilă și cu multă grijă pentru pacient. Nu sunt doar medici, ci adevărați artiști ai meseriei lor. Recomand din toată inima!






Revin de fiecare dată cu încredere la acest cabinet stomatologic. Am făcut recent o curățare profesională și detartraj, iar totul a decurs impecabil — rapid, fără durere și cu multă atenție la detalii. Personalul este mereu amabil, profesionist și răbdător. Îl recomand pe dl dr Sirbu cu toată încrederea tuturor celor care caută servicii stomatologice de calitate și un mediu primitor!






O experiență plăcută și plină de profesionalism de la recepție și până la procedură în sine. Recomand cu căldură!






O clinică extrem de curată și profesională, iar staff-ul este foarte amabil, precum medicii stomatologi. Recomand cu încredere!






Foarte primitori atenți și profesionali Recomand la toată lumea






Recomand, d-nul doctor Sirbu este un medic dedicat ,explica fiecare procedura,cu siguranță il recomand.






Eu sunt foarte mulțumită! Recomand aceasta clinică cu toată încrederea! Clinica arată foarte bine, au aparatură de înaltă performanță. Inclusiv fetele de la recepție au o abordare prietenoasă și liniștitoare. Sunt pacienta d-nului doctor Mihai Sirbu, despre care vă pot spune că-i un adevărat profesionist! Am ajuns la ei anul trecut în noiembrie, foarte timorată, după experiențe traumatizante, provocate de alți stomatologi. Doctorul Sirbu îți transmite acea încredere că totul este in control, că o să fie bine și chiar e bine. 😊 Mie mi-a pus implanturi, am avut și lucrari pe canal, o lucrare destul de complexă, acum suntem pe ultima sută de metrii și aștept cu nerăbdare partea de estetică. 😊 Mulțumesc mult! ❤️






Ultima mea vizită la Dental Care Sîrbu a fost o urgență. Am fost primit la trei ore după ce am sunat, rezolvat cu amabilitate și profesionalism ca de obicei.






Am apreciat faptul că domnii doctori mi-au explicat in detaliu fiecare procedura ce urma să o efectuez, mi-au răspuns la toate întrebările și îngrijorările și am ales împreună cea mai buna varianta pentru mine.






Recomand cu drag! Trecand prin mai multe etape, de la extractii de molari, tratamente carii si in prezent tratament ortodontic, pot spune ca DentalCareSirbu este despre profesionalism si incredere, medici calificati si siguranta.






Best dentalcare Clinic i've used! Thanks to Dr. Mihai Sirbu and his professional team. You never be disappointed. Well done👍👍👍






Sunt foarte mulțumit de modul în care am fost tratat. Recomand cu toată încrederea!






Recomand cu toată încrederea pe domnul doctor Costin Sebastian. Te tratează cu multă răbdare, lucrează atent și foarte finuț. M-am simțit confortabil de la prima vizită. Mulțumesc, domnului doctor cât și asistentei






Am fost f plăcut surprinsa de atitudinea dl Doctor Costin Sebastian.






Merg de fiecare dată cu drag la dentist de când am descoperit această clinică. Este un lucru mare să poți râde pe scaunul de la dentist. Iar acest lucru se datorează personalului deosebit, care creează un climat plăcut și sigur, de asemenea lucrând cu grijă și profesionalism. Recomand din tot sufletul!
Chirurgia dentară intră în discuție când o problemă nu mai poate fi rezolvată cu o plombă, un tratament de canal sau o lucrare. Cele mai dese situații:
Dacă intervenția e necesară și care e varianta potrivită se stabilește doar la consultație, după examinare și radiografie sau CBCT. Nu facem diagnostic la distanță.
Scoatem un dinte doar când nu mai poate fi tratat. Intervenția se face cu anestezie locală; când rădăcinile sunt curbe sau dintele e rupt, medicul îl poate secționa și scoate pe bucăți, ca să protejeze osul din jur. Prețul depinde de dinte: 250 lei pentru un dinte frontal, 280 lei pentru un premolar, 340 lei pentru un molar, 400 lei când e nevoie de separarea rădăcinilor. Extracția unui dinte de lapte costă 100 lei.
Un molar de minte care a ieșit complet se scoate ca o extracție obișnuită (450 lei). Dacă e blocat în os sau acoperit parțial de gingie, se face odontectomie: medicul deschide gingia, îndepărtează puțin os dacă e nevoie, scoate dintele și coase zona (700 lei). Pe radiografie sau CBCT se vede înainte cât de aproape e rădăcina de nerv sau de sinus, iar intervenția se planifică în funcție de asta.
Când gingia care acoperă parțial o măsea de minte se inflamează, uneori ajunge îndepărtarea ei (decapișonare, 200 lei). Mai multe găsești în articolul Extracția molarilor de minte (odontectomie).
Când infecția de la vârful rădăcinii persistă după tratamentul de canal, medicul poate îndepărta vârful rădăcinii și țesutul infectat, ca dintele să rămână pe loc. Costă 400 lei. Dacă dintele poate fi salvat așa se decide după radiografie sau CBCT, în funcție de caz.
Pentru un dinte care n-a erupt singur, de obicei caninul, medicul descoperă chirurgical coroana, iar apoi ortodontul îl aduce treptat pe arcadă. Se face în colaborare cu medicul ortodont, iar prețul se stabilește în funcție de caz.
Când osul e prea subțire sau prea jos pentru un implant, se poate reface. Prețuri: augmentare laterală (adiție osoasă) 1.300 lei, recoltare de grefă osoasă 1.100 lei, regularizarea crestei alveolare 2.200 lei. Când medicul consideră că ajută vindecarea, poate folosi PRF, un concentrat obținut din sângele tău (300 lei pe eprubetă); nu se folosește la fiecare intervenție. Detalii despre grefe în articolul Grefele osoase în stomatologie.
În zona molarilor de sus, osul e adesea redus din cauza sinusului maxilar. Sinus lift-ul ridică membrana sinusului și completează spațiul cu material de adiție, ca implantul să aibă pe ce sta. Intern: 1.200 lei. Extern: 2.500 lei, plus materialele de adiție. Care variantă ți se potrivește se vede pe CBCT. Mai multe despre sinus lift
Implanturile le inserează medicii specialiști în chirurgie dento-alveolară ai clinicii. Pentru pacienții cu os puțin, în unele cazuri se pot folosi implanturi nazale sau pterigoidiene (3.750 lei), iar pentru situațiile cu resorbție severă, implanturi zigomatice sau subperiostale, cu plan de tratament la cerere. Dacă sunt posibile se stabilește după CBCT. Vezi implant dentar în Cluj și All-on-4 și All-on-6.
Frenoplastie (200 lei), vestibuloplastie cu tehnica Kazanjian (950 lei), elongare coronară (300 lei), acoperirea unei retracții gingivale cu tehnica VISTA (520 lei pe dinte), recoltare de grefă conjunctivă (600 lei). Tratamentul parodontozei are pagina lui.
Prețurile sunt cele din lista de tarife a clinicii. Prețul final pentru cazul tău îl afli după consultație, în funcție de caz, și îl primești în scris, valabil 6 luni.
| Intervenție | Preț |
|---|---|
| Extracție dinte de lapte | 100 lei |
| Extracție dinte frontal (incisiv, canin) | 250 lei |
| Extracție premolar | 280 lei |
| Extracție molar | 340 lei |
| Extracție cu separarea rădăcinilor | 400 lei |
| Extracție molar de minte erupt | 450 lei |
| Odontectomie (dinte inclus sau semi-inclus) | 700 lei |
| Decapișonare | 200 lei |
| Rezecție apicală | 400 lei |
| Chistectomie | 280 lei |
| Incizie și drenaj abces | 180 lei |
| Tratamentul alveolitei | 200 lei |
| Îndepărtarea chirurgicală a unui implant | 600 lei |
| PRF / eprubetă | 300 lei |
| Augmentare laterală (adiție osoasă) | 1.300 lei |
| Recoltare grefă osoasă | 1.100 lei |
| Regularizare crestă alveolară | 2.200 lei |
| Sinus lift intern | 1.200 lei |
| Sinus lift extern | 2.500 lei + materialele de adiție |
| Frenoplastie | 200 lei |
| Elongare coronară | 300 lei |
| Vestibuloplastie (tehnica Kazanjian) | 950 lei |
Separat se plătește consultația (100 lei) și, dacă e nevoie, investigația radiologică: CBCT-ul bimaxilar costă 420 lei. Lista completă: Tarife.
Dr. Sîrbu Mihai, fondator DentalCare Sîrbu, medic specialist în chirurgie dento-alveolară și tehnician dentar. Inserează peste 900 de implanturi pe an și face atât intervenția chirurgicală, cât și lucrarea protetică de după. Are formare în reabilitări complete și în implanturi pentru os puțin: Masters in the Extreme and Immediate Restoration in the Full Arch (JDentalCare, 2023), cursul de reabilitări orale severe All on X și cursul de implant subperiostal digital (AB Dental, 2024).
Dr. Balea Sorina-Maria, medic specialist în chirurgie dento-alveolară, cu competență în radiodiagnostic dentar. Face extracții, odontectomii și alte intervenții chirurgicale, implanturi, și interpretează investigațiile radiologice (radiografii, CBCT).
| Pas | Ce se întâmplă |
|---|---|
| 1. Consultația (100 lei) | Medicul te examinează și îți explică variantele. Pentru dinții incluși, rezecții, adiții sau sinus lift se face de obicei un CBCT, în cabinetul de radiologie al clinicii; imaginea o vede medicul pe loc. |
| 2. Planul de tratament | Primești în scris ce intervenții sunt necesare și prețul final, valabil 6 luni. |
| 3. Ziua intervenției | Întâi un gel anestezic pe gingie, ca să nu simți înțepătura, apoi anestezia locală. În majoritatea cazurilor atât e nevoie; cei mai mulți pacienți spun că simt doar presiune și că se lucrează. |
| 4. Acasă | Pleci cu recomandările medicului și cu tratamentul de care ai nevoie. |
| 5. Controlul | Medicul îți spune când revii la control și, dacă ai fire, când se scot. |
Acestea sunt indicațiile pe care le primesc pacienții noștri după o extracție. Pentru cazul tău, medicul îți poate da și recomandări speciale.
Suni la clinică la 0740 765 262 dacă ai întrebări despre cum evoluează vindecarea: sângerare, durere sau febră.
După implanturi cu încărcare imediată (All-on-4, All-on-6) recomandările sunt altele: în primele zile mâncare moale și pasată, în primele 4-5 luni fără forțe mari de mestecat pe lucrarea provizorie, control obligatoriu la 2 luni și apoi controale la 6 luni. Detaliile sunt pe pagina All-on-4 și All-on-6.
Ca orice intervenție, și cele dentare pot avea complicații: sângerare, umflătură, infecție, alveolită după extracție, iar rar, la molarii de jos, amorțeala temporară a buzei sau a bărbiei când rădăcina e aproape de nerv. Riscurile se discută înainte, pe radiografia sau CBCT-ul tău. Dacă ai o boală generală sau iei tratamente care influențează sângerarea ori vindecarea, spune-i medicului: uneori intervenția se face după acordul medicului de familie sau al specialistului.
La DentalCare Sîrbu, o extracție costă între 250 și 450 lei, în funcție de dinte: 250 lei un dinte frontal, 280 lei un premolar, 340 lei un molar, 400 lei cu separarea rădăcinilor, 450 lei un molar de minte erupt. Consultația (100 lei) se plătește separat.
Dacă măseaua a ieșit complet, 450 lei. Dacă e blocată în os sau acoperită de gingie și e nevoie de odontectomie, 700 lei. Care variantă e la tine se vede pe radiografie sau CBCT.
În majoritatea cazurilor se lucrează cu anestezie locală, după un gel care amorțește locul înțepăturii. Cei mai mulți pacienți spun că simt doar presiune și că se lucrează. După ce trece anestezia poate apărea un disconfort, pentru care medicul îți recomandă un tratament; de obicei scade treptat în câteva zile.
Disconfortul scade treptat în câteva zile, iar în primele 3-4 zile eviți alimentele tari. După o odontectomie sau un sinus lift, recuperarea poate dura mai mult, în funcție de caz. Dacă ai întrebări despre cum evoluează vindecarea (sângerare, durere, febră), suni la clinică la 0740 765 262.
Timp de 3-4 zile eviți alimentele tari și mănânci și bei doar la temperatura camerei. Cele mai ușoare sunt alimentele moi și pasate. Fumatul îl întrerupi cel puțin o zi.
Depinde de intervenție. Pentru molarii de minte incluși, rezecții apicale, adiții osoase, sinus lift și implanturi, CBCT-ul arată osul și nervii în 3D și ajută la planificare. Îl facem în clinică; CBCT-ul bimaxilar costă 420 lei.
Osul se poate reface prin adiție osoasă (1.300 lei augmentarea laterală) sau prin sinus lift în zona de sus (intern 1.200 lei, extern 2.500 lei plus materiale). În unele cazuri se pot folosi implanturi nazale, pterigoidiene, zigomatice sau subperiostale, fără adiție. Varianta potrivită se stabilește după CBCT.
PRF (fibrină bogată în trombocite) se obține din sângele tău: se recoltează puțin sânge în aceeași ședință, se centrifughează, iar concentratul rezultat se pune în zona operată, ca să susțină vindecarea. Nu îl folosim la fiecare intervenție, ci doar când medicul consideră că ajută, de exemplu la unele extracții, adiții osoase, sinus lift sau implanturi. Costă 300 lei pe eprubetă și îl discuți cu medicul înainte. La pacienții cu tulburări de coagulare sau boli ale sângelui nu se folosește.
Alveolita e inflamația locului unei extracții, când cheagul de sânge nu se formează sau se pierde. Ca să o previi, respecți indicațiile primite după extracție: ții compresa cât ți-a spus medicul, nu atingi zona cu limba, clătești doar ușor și nu fumezi cel puțin o zi. Dacă durerea crește în loc să scadă, suni la clinică. Tratamentul alveolitei costă 200 lei.
Nu preluăm pacienți fără programare, dar dacă ai o urgență sună la 0740 765 262 și găsim o variantă.
Ai nevoie de o extracție sau de o altă intervenție? Programează o consultație. După ce medicul vede radiografia sau CBCT-ul, pleci cu planul de tratament și prețul final în scris.
Programează o consultațieEchipa Dental Care Sîrbu, invitată în emisiuni precum „Sănătate cu Stil” la Prima TV și „Made in Cluj” la Radio Transilvania
.avif)



De la scanare 3D la implanturi asistate digital - precizie fără compromis










Află ce opțiune ți se potrivește cel mai bine pentru refacerea zâmbetului, într-un mod adaptat nevoilor tale și cu un plan de tratament eficient.