Reabilitarea orală a pacientului cu boli pulmonare

În contextul complex al medicinii dentare, reabilitarea orală a pacienților cu boli pulmonare devine o preocupare crucială, având în vedere interacțiunile dintre afecțiunile respiratorii și sănătatea orală. În acest articol, vom explora implicațiile specifice ale unor boli respiratorii frecvente și vom analiza măsurile preventive și modificările necesare în tratamentul stomatologic.

1. Rinita și conjunctivita alergică

Implicații în medicina dentară

Utilizarea decongestionantelor nazale și a antihistaminicelor de primǎ generație se asociazǎ cu uscăciunea mucoasei bucale. La pacienții care utilizeazǎ spray-uri cu corticosteroizi pe termen lung, incidența candidozelor orale este crescutǎ.

Personalul care lucrează în cabinetele de medicinǎ dentară are un risc crescut de dezvoltare a hipersensibilizării respiratorii alergice în urma expunerii la materiale dentare ca metacrilații și latexul din mănuși. Este important pentru aceștia sǎ minimalizeze expunerea la alergeni la locul de muncā.

2. Faringita și tonsilita (amigdalita)

Implicații în medicina dentarǎ

S-a observat cǎ Streptococcus pyogenes persistă pe periuțele de dinți și pe aparatele ortodontice mobile și se regăsește în orofaringe la pacienții simptomatici și dupǎ 10 zile de tratament cu penicilinǎ. De aceea, se recomandă ca pacienții cu amigdalite să-şi curețe zilnic foarte bine periuța de dinti și aparatul ortodontic mobil și să schimbe periuța de dinți dupǎ încetarea fazei acute a infecției orofaringiene.

3. Sinuzita

Implicații în medicina dentarǎ

La prezentarea în cabinet a unui pacient cu sinuzitǎ, medicul dentist trebuie sǎ diferențieze durerea dentară de cea produsă de sinuzită. În general, durerea sinusală implică mai mulți dinți de pe același cadran maxilar, în timp ce durerea dentarǎ afecteazǎ un singur dinte. Examenul clinic atent și radiografia periapicalǎ precizeazǎ diagnosticul.

Infecțiile sinusale cronice se asociazǎ frecvent cu respirația oralǎ, care produce uscǎciunea mucoasei bucale cu posibilitatea apariției pe termen lung a gingivitei sau a cariei.

Datoritǎ folosirii prelungite a tratamentului cu antibiotice, poate apărea rezistența la antibiotice. Este important ca medicul dentist să știe ce tratament antibiotic a făcut pacientul în ultimele 4-6 luni, iar pentru tratamentul unei infecții odontogene sǎ recomande un alt antibiotic.

4. Astmul bronșic

Mǎsuri de prevenire a crizelor de astm

În timpul tratamentului stomatologic al pacientului cu astm, acesta trebuie sǎ-si ținǎ la îndemână inhalatorul. Status astmaticus poate sǎ aparǎ la orice pacient cu astm cu toate cǎ este mai frecvent la pacienții cu astm persistent moderat şi sever.

Folosirea judicioasă a digăi poate preveni obstruarea căilor respiratorii.

Educarea pacientului astmatic și măsuri de prevenire a afecțiunilor orale la pacienții astmatici

• administrarea suplimentelor de fluor la toți pacienții astmatici, în special pentru cei care iau beta2-agonişti inhalatori;
• pacientul trebuie instruit să își clătească gura cu apă de fiecare dată după ce a utilizat inhalatorul;
• igiena oralǎ trebuie sǎ fie cât mai bunǎ pentru a reduce incidența gingivitelor şi parodontitelor;
• medicamentele antifungice se administrează când este necesar, în special la pacienții care iau corticosteroizi inhalatori.

Controlul durerii și anxietății:

• anestezia localǎ: nu sunt contraindicații referitoare la folosirea anestezicelor locale cu adrenalină, dar conservanții ca metabisulfitul de sodiu pot contribui la exacerbarea astmului la pacienții susceptibili; pe lângă acest lucru, interacțiunile dintre adrenalină și beta2-agoniști pot determina un efect sinergic, producând creșterea presiunii sanguine și apariția aritmiilor; adrenalina este contraindicată la pacienții care folosesc teofilinǎ deoarece poate precipita aritmiile;
• sedarea conștientǎ: se recomandă folosirea tehnicilor de reducere a stresului. Sedarea conștientǎ trebuie realizatǎ cu agenți care nu se asociază cu bronhoconstricția, ca hidroxizina, diazepamul. Barbituricele și opioidele trebuie evitate datorită potențialului acestora de a produce bronhospasm și de a deprima funcția respiratorie (ex. ciclobarbital, fenobarbital, pentobarbital, oxicodona,hidrocodona);
• anestezia generalǎ se recomandă a fi evitatǎ.

Poziționarea și accesul pacientului la cabinet

Programarea pacienților se face dimineața târziu sau după-amiaza pentru a reduce riscul apariției crizei de astm.

Modificǎri ale tratamentului stomatologic:

• procedurile stomatologice elective trebuie evitate la majoritatea pacienților astmatici, poate mai puțin în cazul celor care au boala bine controlatǎ;
• peste 10% din pacienții astmatici adulți au o alergie la aspirină și alte antiinflamatoare nesteroidiene. Este necesarǎ realizarea unei anamneze atente înainte de utilizarea medicamentelor din aceastǎ grupǎ. Deși s-a propus folosirea paracetamolului în loc de aspirinǎ, se recomandǎ precauție deoarece și acesta a fost asociat cu astmul sever;
• se recomandă precauție la folosirea penicilinelor datorită alergiei pe care acești pacienți o pot avea;
• interacțiunile medicamentoase cu teofilina sunt foarte des întâlnite. Mai multe medicamente (ex. adrenalinǎ, eritromicinǎ, clindamicinǎ, azitromicinǎ, claritromicinǎ sau ciprofloxacinǎ) pot crește nivelul plasmatic al teofilinei, în timp ce fenobarbitalul îl reduce. Medicamentele care cresc nivelul plasmatic al teofilinei au fost asociate cu un risc crescut de efecte adverse la administrarea concomitentǎ cu teofilina;
• medicamente care trebuie evitate deoarece pot precipita un atac astmatic: aspirina, antiinflamatoare nesteroidiene, sulfiții din anestezicele locale.

5. Boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC)

Controlul durerii și anxietǎții

• anestezia locală este metoda preferată pentru tratamentul stomatologic; se evitǎ anesteziile mandibulare bilaterale și anestezia palatinalǎ;
• sedarea conștientǎ: se evitǎ folosirea protoxidului de azot pentru sedare, ca și a diazepamului şi midazolamului; dacă este neapărat necesară sedarea se recomandǎ tratarea pacientului numai în spital;
• anestezia generală prezintă riscuri mari și se recomandă numai în caz de forțǎ majorǎ.

Poziționarea și accesul pacientului:

Se recomandă ședințe scurte și așezarea pacientului în poziție șezândǎ.

Modificarea tratamentului stomatologic

Planificarea tratamentului trebuie modificatǎ dacǎ pacientul prezintǎ tuse și / sau dispnee persistentǎ, deoarece intervențiile lungi sau complexe nu pot fi realizate. Nu se recomandă folosirea digǎi datorită dificultății de respirație a pacientului cu BPOC.

6. Tuberculoză (TBC)

Evaluarea riscului:

TBC poate fi transmisă echipei stomatologice în timpul tratamentelor dacǎ persoana tratatǎ are TBC pulmonarǎ activǎ, iar dacă personalul este imunocompromis, riscul este mai mare.

Considerații specifice referitoare la tratamentul pacienților cu TBC:

Trebuie luat în considerare faptul că pacienții cu TBC pulmonar sunt contagioși, iar tratamentul stomatologic trebuie amânat pânǎ când TBC este tratatǎ. În cazul în care pacientul este suspectat de TBC, nu este tratat stomatologic pânǎ când nu se prezintă cu confirmarea că nu mai este contagios. În caz de urgențǎ stomatologicǎ (infecții orale acute, pulpită acută, traumatism sau sângerare) când trebuie tratat un bolnav cu TBC activ, trebuie luate precauții pentru prevenirea eliberării micobacteriilor în aerul cabinetului, îndepărtarea celor prezente și stoparea inhalǎrii acestora de cǎtre personal. Se reduc aerosolii prin evitarea folosirii aparatelor cu ultrasunete, folosirea aspiratorului chirurgical și a digǎi. Este necesară o ventilație foarte bunǎ, iar acest lucru se obține prin deschiderea ferestrei, ci nu a aerului condiționat. Se folosește lampa cu UV germicide și măști noi speciale cu protecție HEPA, ideal cu vizor pentru a crește protecția la nivelul ochilor. Deoarece micobacteriile sunt foarte rezistente la dezinfectanți, se recomandă folosirea sterilizării prin căldură umedă (autoclavare) ori de câte ori este posibil și evitarea utilizǎrii dezinfectanților. Se recomandă ca ședința de tratament să fie cât mai scurtă şi sǎ nu se facǎ decât strictul necesar.

Controlul durerii și anxietății

• anestezia localǎ este metoda de elecție;
• sedarea conștientă: se evitǎ folosirea protoxidului de azot deoarece se contamineazǎ aparatul; se evitǎ sedarea orală din cauza interacțiunilor dintre sedative și antituberculoase;
• anestezia generală este contraindicată din cauza riscului de contaminare a aparatului.

Dacă sunteți curioși să aflați mai multe despre cum se desfășoară procedurile în cazul pacienților cu afecțiuni pulmonare, nu ezitați să ne contactați.

‍

‍